Wednesday, 29 March 2017

Moment

O floare,
o culoare,
un gand plapand
mergand
pe calea cea stiuta,
Si tu, necunoscuta,
ce ai privit o clipa
in ochii mei mirati.

Marul - fragmente - (3)

Eram la munca zilnica, spaland vase intr-o mica cafenea din centrul Manchesterului. Nu stiu ce se intampla cu mine in ultima vreme, dar parca nu mai sunt eu insumi. De parca ceva esential imi lipseste.

Totul a inceput cu o luna in urma, cand am plecat intr-o excursie in Peru. Un loc in care magia parca prinde viata, si una din experientele prin care am trecut presupune sa experimentezi viata ca un localnic. Am facut o calatoria cu barca, sa intalnim niste oameni aparte, care poarta numele de Tribul Ascuns. Am stat acolo doua zile, iar seara ne-am adunat in jurul focului cu totii. Si pentru ca ghidul nostru intelegea dialectul nomatsiguenga pe care acestia il vorbeau, ne-a tradus cateva din povestile si legendele locale. O traditie orala minunata, vorbind despre locul nostru in lume si despre misiunea pe care o avem in aceasta viata. Aveau chiar si proprii lor samani, iar in dimineata urmatoare am vorbit cu ei ore intregi, despre plante, despre regenerare, vindecare, schimbare si multe alte subiecte asemanatoare. Am aflat cu uimire despre proprietatile regenerante ale lui Camu Camu berry, despre copacul - lipstick - annatto, care este folosit drept crema de protectie solara si impotriva insectelor, Clavillia, arborele de cacao, fructul de Glaviola, scoarta sacre de Icoja, care te poate invata cum sa te vindeci singur, Sangre de Drago si cate si mai cate. Nu m-am putut opri sa intreb iar si iar despre aceasta stiinta populara a vindecarii, care probabil ca va disparea odata cu inaintarea defrisarilor masive. Dar din pacate a trebuit sa plecam dupa doua zile, conform programului. Dupa ce am schimbat cateva urari de bine si binecuvantari, unul din batranii samani mi-a intans un saculet cu pulberi de plante. A mai zis ceva, iar ghidul a tradus echivalentul a "Pune aceasta planta sub limba seara inainte de culcare." Am examinat pulberea maroniu-verzuie. I-am mai multumit inca o data,

Cum am ajuns acasa am incercat planta, nerabdator sa aflu in ce consta cadoul primit. Prima oara a fost incredibil, iar cuvintele care sa poata descrie aceasta experienta imi lipsesc. A inceput ca o unda de soc circulara, cu mine in centrul ei, si am devenit treptat constient de casa mea, de orasul meu, de intreaga regiune, planeta, sistem solar. Suna ca un cliseu, dar am devenit una cu Universul. Puteam simti copacul din gradina casei mele, fiecare fiinta din oras, cu toate grijile, gandurile si dorintele lor cele mai ascunse. Un trandafir crescand in casa parintilor mei, la 2000 de kilometri departare. O camila care bea apa undeva langa Abu Dhabi. Un copil plangand in trenul super-rapid spre Tokyo. Am vazut evenimente inainte sa se petreaca, in stadiul de germene. Am simtit iarba crescand pe Anfield Road Stadium, Timpul era si nu era prezent, iar stelele apareau doar pentru a disparea o secunda mai tarziu. Big Bang. Expansiune. Contractie. Si dupa aceea un nou Big Bang. Nu pot descrie ceea ce traiam. Percepeam intreaga manifestare, devenisem una cu intregul Univers. Si imediat dupa aceea alunecam incet spre taramul viselor. Zi dupa zi, asteptam cu nerabdare acest moment privilegiat. Si iata-ma astazi, privind la saculetul gol. Ma simt ca un geniu fara lampa. Ma simt normal, daca aceasta stare poate fi definita ca normalitate. Sunt limitat numai la acest moment in timp, la acest unic loc in spatiu. Nu imi mai gasesc locul.

-Un sandvici cu avocado, te rog! Mai repede daca se poate, ma grabesc, imi zice o voce din fata tejghelei. Ma uit la fata din fata mea, parul lung, blond, carliontat, in uniforma supermarketului de vizavi, cam la douazeci de ani. Citesc numele dupa ecuson si nu ma pot abtine sa nu zambesc. [Haniel].



Friday, 24 March 2017

Marul - fragmente - (2)

Ajuns pe malul lacului, am auzit un zgomot. Cineva inota, scaldat in lumina eterica a lumii. Am privit in directia de unde venea sunetul, si am putut sa o vad iesind dintre valuri, asemeni Afroditei din spuma marii. Goala ca in ziua cea dintai, suvite de par blond incapatanandu-se sa ii acopere fata. As fi vrut sa zic ceva, dar cuvintele dadusera bir cu fugitii. Am privit-o cum se imbraca incet-incet, si cum dispare printre salcii, ca o viziune dintr-un univers paralel.

Asta a fost acum 23 de ani, si poate ca as fi uitat aceasta intamplare a copilarii mele, daca nu ne-am fi intalnit zilele trecut la un eveniment social. Mi-a zambit si mi-a zis: "Probabil ca nu ma mai tii minte, au trecut mai mult de douazeci de ani de cand ne-am vazut ultima oara." Am simtit cum obrajii imi iau foc, si probabil ca si urechile imi erau rosii in acel moment. "23 de ani au trecut, dar tu arati ca si cum totul s-ar fi intamplat ieri. Care iti e secretul?" am zis, revenindu-mi din soc. Sincer sa fiu, zilele trecute incepusem sa observ cateva fire albe de par, realizand ca timpul trece mult mai repede decat mi-as dori.

Apoi imaginea a disparut, "Acesta e momentul in care trebuie sa intervii. Incearca sa nu modifici nimic in afara de ceea ce am stabilit. " imi zise doctorul Zhao. Am ridicat din sprincene. Nu era prima mea vizita la Domus Tempus, desi pana acum nu mai avusesem nici o misiune conectata cu viata mea personala.

Aluzii si alizee

Intotdeauna
cand apare luna,
imi zboara gandul catre numai una
din toate cele ce mi-au fost aproape,
acolo pe pamantul dintre ape.

Un zambet imi apare,
ascuns printre salcami,
idee de demult
a oastei de pagani.

Ascunsa e povestea,
uitata-mi este soarta,
de-atat amar de viata,
uitasem unde-i poarta.

Wednesday, 22 March 2017

Vara

Adanc infasurat
in buricul pamantului,
dau drumul vantului
de Miazazi.
Mai stii
cand alergam cu
picioarele goale
pe nisipul fierbinte?
Fara minte,
iar apa ne dadea
dulci fiori.
In zori
deschideam ochii
si multumeam Zeilor
pentru inca o zi
langa tine.

Marul

Unul din cei mai inteligenti oameni pe care ii cunosc lucra la o firma oarecare ca paznic de noapte. Dar era ceva anume, care nu puteai sa nu il observi, ceva eluziv, ascunzandu-se chiar in momentul in care credeai ca ai rezolvat ecuatia. Ne-am imprietenit, lucram la aceeasi firma, si deseori mai stateam de vorba pe la cate o aniversare sau petrecere a companiei. Asa am aflat ca muzica fusese o pasiune a lui si ca lucrase in cercetare de la 20 pana la 40 de ani. Stai putin, mi-am zis, privindu-l si gandindu-ma ca nu i-as fi dat mai mult de 30 de ani. Dupa aceea a plecat sa studieze despre muzica sacra si alte subiecte legate de vibratii si frecvente, in anumite locatii din jurul lumii. 
"Care e evenimentul care te-a impresionat cel mai mult?" l-am intrebat curios.
"Sunt multe de spus, dar unul dintre ele m-a marcat. Practic, mi-a schimbat perceptia asupra vietii."
"Ascult."
"Eram undeva in padurea amazoniana, urmarind niste legende legate de sunet si creatie. Am petrecut cateva luni impreuna cu un trib mai putin cunoscut, si intr-o seara am fost invitat la unul din festivalurile lor, cel mai important din acea perioada, se pare, legat de creatia lumii prin sunet. Au fost multe cantece, rasete si voie buna, iar la un moment dat preotii au format un cor, si au inceput sa vocalizeze (acesta e termenul in opinia mea, deoarece era un fel de suita de semitonuri folosind vocalele), cu frecvente din ce in ce mai inalte, pana cand am putut vedea cum ceva aproape ireal prinde forma pe altarul din mijlocul camerei. Ritualul s-a terminat, iar eu am putut vedea clar cum pe masa se afla un mar. Era incredibil, acesti salbatici creasera un mar doar prin forta sunetului. Nu stiam ce sa zic. Am intrebat daca marul este sfant, iar ei au ras cu pofta. "La fel de sfant ca orice alta mancare", mi-a zis samanul tribului. Dupa care marul a fost dat din mana in mana. toti cei prezenti muscand pe rand cite o data. Am stat impreuna cu ei inca doi ani, si am ascultat cu interes legendele lor, povestind despre vrajitori din vechime care aveau puterea de a crea lumi intregi prin forta Cuvantului. Am invatat cum sa traiesc simplu, si sa ma bucur de tot ceea ce e frumos in jurul meu. Am revenit acasa, unde sunt impreuna cu sotia, copiii, nepotii si stranepotii, ca intr-o poveste cu final fericit. Mai tarziu aveam sa aflu ca si Batranul Continent avea alchimistii ei, capabili de performante similare. Iti zic doar, poate ca acum suntem mult mai avansati din punct de vedere tehnologic decat in perioada Renasterii, dar nu stiu daca adevaratii salbatici sunt ei, cei lasati in urma in padurea Amazoniana, sau noi, cei de aici. "
Il ascultam mirat, gandurile mele zburand departe in nemarginire. 

Tuesday, 21 March 2017

Scarabeu

Sa fii lumina
intr-un miez de noapte,
ascunse soapte
sa le infasori,
in mantia-mi de miaza-noapte,
acolo unde nu cobori
de bunavoie,
dar adancul te inghite,
te cheama si te minte,
cu goale promisiuni,
pe 5 si 14 ale fiecarei luni.