Tuesday, 31 May 2016

Iluziile

"In viata reala",
cat de des am auzit
aceasta minciuna?
Poate ca eram mici
Pitici,
credeam tot ce vroiai sa zici,
dar am crescut,
acum suntem adulti,
nu mai vorbim cu atat de multi
gandaci, delfini si cocostarci,
Dar ce sa mai lungim vorba,
mi se raceste ciorba,
si chiar daca lumea doarme,
mie imi e foame.

Viziuni stravezii

Inspiratia a venit
pe neasteptate, 
ca intr-o ambuscada,
si tot asa a si fugit,
s-a retras in muntii
inconstientului colectiv. 
Am uitat
toate acele cuvinte frumoase
care se insirau 
ca margelele,
una cate una,
pe firul gandirii abstracte,
si soapte
a ceea ce ar fi putut fi,
ca daca nu ar fi,
nu s-ar povesti,
s-au estompat
in orizontul de smarald
al iluziei cosmice.

Monday, 30 May 2016

Voie buna

Cu gandul la Luna
ma indepartez de Soare,
intr-o zi de luni,
mai spre inserat.
Am apucat sa intru
in luna iunie,
mai
tocmai
a trecut,
Din lut,
construim casa, masa
sau poate o plasa
dar pestele nu e
in paraul din vale.
Numai petale
din flori de cires,
fara de gres,
mi-au umplut gradina.
Si chiar si albina
isi canta iubirea,
menirea
de a face,
ferindu-ne de ace,
aceasta mere dulce,
inainte sa se culce.

Sunday, 29 May 2016

Atins de soare stins

Sunetul originar,
vibratie materna
a energiei subtile cu gust violet
si culoare dulce-ciocolatie,
a inceput sa ma invaluie
ca o manta pufoasa
de vata de zahar,
iar eu,
ametit de atingerea catifelata
a vantului in amurg
am baut intreg paharul
de nectar.
Nu am habar
cum am petrecut
trecerea dintre noapte
si zi,
dar stii
ca mi-a placut sa aleg
intotdeauna
luna,
sau calea de mijloc.

Saturday, 28 May 2016

Matinal

Abia m-am trezit. Simt o senzatie de uscat si aproape ca imi vine sa tusesc. Realizez ca imi e sete. Imi intind mainile usor. Ma rotesc un pic in stanga, un pic in dreapta. Ma ridic si iau cana de ceai de pe marginea masutei. Incep sa beau. Ma desfat in gustul racoritor al mentei, combinata cu cateva fructe de padure. Apoi desfac tacticos o portocala si o mananc. Ritualul de trezire a fost completat. Sunt gata pentru o noua zi.

Vara aceasta

Pectorali
si papagali,
valuri, lume
nisip, glume,
imi e dor
sa merg la mare,
sau poate vreau putin soare.
Oare?

Caldura mare

   (Caldura aceasta, cat de mult am asteptat-o, si acum deja m-am saturat de ea. Gandurile mele sunt doar la sticla rece de suc proaspat presat de mere din frigider.) Acestea erau gandurile lui, in timp ce se intorcea alene de la munca. Isi sterse o broboana de transpiratie de pe frunte si isi continua drumul. Grabi pasul, dar in acelasi timp baga mana in buzunar si isi scoase telefonul. Intra pe un joc, sperand ca timpul sa treaca mai repede, sau cel putin perceptia lui. Se opri doar pentru un moment, ca sa isi arunce o privire la masina electrica parcata in apropiere. (Interesant!) Isi zise ca pentru sine insusi, si isi continua drumul.

Oare?

Gandurile mele
revin ciclic
pe ecranul mintii,
si atunci imi aduc aminte
cum le-am citit si in alte dati,
si cum s-au estompat,
ca niste viziuni ascunse
in fumul vocilor interioare.

Thursday, 26 May 2016

Constatare

Frumos aliniate
stau cartile in raft
iar mintea e plecata in lumi indepartate.

Wednesday, 25 May 2016

Seara, vibrand

Eram la masa intr-un restaurant oarecare. Tin minte ca radea de mine pentru ca ma chinuiam sa imi mananc salata. Cand, deodata, s-a oprit. Mi-a facut cu ochiul si a iesit afara. Am urmat-o nesigur. Oare ce o fi in capul ei? Am constatat ca ploua. Si ea, ea facea piruete afara, in mijlocul strazii pustii. Felinarele s-au aprins unul dupa altul, semn ca seara venise pe furis. Mi-a facut un semn cu mana sa vin. M-am uitat spre ea, probabil intrebator.
-Hai sa dansam in ploaie!
M-a prins de mana, si am mimat un tango, dupa o muzica pe care stelele de abia aparute o sopteau urechilor noastre. Un pic mai incolo doi batranei de priveau, tinandu-se de mana, si zambeau. Apoi a aparut autobuzul, miscandu-se alene spre statie. Am inceput sa alergam. Din mers, am apasat pe butonul semaforului, ca sa se faca verde, si sa il opreasca, castigand un minut atat de necesar. Am urcat amundoi, si ne-am asezat pe unul din multele locuri libere, uzi din cap pana in picioare.

Lumile interioare

Sunt in ochiul furtunii,
tornada de ganduri
si frunze de toamna
fugind printre randuri.
Alaturi o doamna
citeste ziarul,
un clovn imi zambeste,
ascunzandu-si amarul.
O masca zglobie,
si un suflet albastru
se astern pe hartie,
sub semnul maiastru
al fantanii cea pline
de apa cea vie
si ideea fericirii
a celor o mie
de vise uitate
in colturi prafuite
ale camarii fermecate,
cu rame aurite
si oglinzi-portale
spre magice taramuri,
nestiind ca adesea
cararile sunt drumuri
spre pestera ascunsa
unde imi doarme norocul
si dorinta nespusa
de a ascunde obrocul
cu ideile verzi,
sau cu merele coapte,
de pe vremea in care
si noi eram doar soapte.

Dialogul de la ora 14:35

-Inchide ochii, repede, mi-a spus.
-Si acum?
-Respira, respira amplu, abdominal, toracic si clavicular.
-Si acum?
-Urmareste respiratia pentru cateva minute. Fii doar acolo cu atentia. Observa senzatia. Unde anume simti respiratia? In piept, in nari, in gat?
-In nari.
-Oriunde ar fi, fii acolo impreuna cu ea. Acum observa-ti intregul corp, din talpi pana in crestetul capulul. Simte cu talpile ating pamantul, simte spatarul scaunului, senzatia de rece sau cald, atingerea hainelor, observa daca ai muschii incordati, daca exista tensiuni.
-Si acum?
-Deschide ochii usor, intinde-te putin, precum pisica, si casca, daca simti nevoia.
-Si acum?
-Acum ia-ti sticla de apa si dispari. Pauza s-a termina. E timpul sa reluam antrenamentul.

Tuesday, 24 May 2016

Cum am zburat pe Venus

Roata timpului se invarteste,
se invarteste halucinant,
elucubrant,
dar totusi centrul
e nemiscat.
Neatacat
de minte, ganduri
emotii
sau alte lighioane
mitice.
Mistice, fortele
aurii ale mesagerilor
inaripati,
necautati
de noi,
cei de acum,
se risipesc in zadar,
In bazar
mai poti gasi cuvinte
care sa te duca
departe.
Atat de departe,
incat si vantul
se aude altfel
aici.
Trei pisici
ma priveau pe mine,
te priveau pe tine.
In fine,
Tot ceea ce trebuie
sa stii,
sa revii
in inima tuturor lucrurilor,
este sa iti amintesti,
si sa cresti.
Roata timpului se invarte,
dar Centrul e nemiscat.

Sunday, 22 May 2016

Onirice

Vantul luminii aurii
ma arunca in necunoscutul
zilelor de ieri, azi si maine.
Un caine
mare, flocos, cu ochi albastri
stralucind mai ceva ca doi astri
ma intreaba zglobiu
ceva ce doar eu stiu.
Tocmai cand imi reconsideram viata,
aud o alarma, privesc piata,
totul dispare ca un fum, e dimineata.

Tactil

L-am vazut cu coada ochiului. M-a vazut si el. A ridicat nasucul usor umed si a privit intrebator. A ezitat pentru o clipa. Apoi a venit mai aproape. M-a mirosit si, cand am intins mana sa il mangai, s-a incordat usor. Dupa care a acceptat miscarea lenta a mainii mele pe blanita lui ca de catifea. Incet-incet am devenit prieteni. M-a saluta in felul lui de cate ori ne vedeam, si se strecura printre picioarele mele, cu o miscare fluida, indelung calculata. Uneori sarea in poala mea si se aseza pe cartea pe care tocmai o citeam. Fara nici o problema, si apoi ma privea increzator, ca si cum ar fi zis: Toata atentia ta sa fie la mine!. Il mangaiam ca de obicei, si el incepea sa toarca, si vibra usor, linistitor. Ma aducea in prezent. Ma facea sa uit de problemele din trecut si de interminabilele mele planuri de viitor. Si atunci l-am numit Mota.

Saturday, 21 May 2016

Invocatie

Intinde sfoara
Alunga boala
Si mergi departe
Ca la carte

Prin dealuri si vai
Cu ceilalti flacai,
Prin garla sa treci,
Nesansa sa-nneci.

Prin fund de caita,
Cu ceai de craita
Prin munti fara seaman
Cu Soarele geaman.

Thursday, 19 May 2016

Tuesday, 17 May 2016

Adevarata mea casa

Odata demult
credeam ca adevarata mea casa
este un loc,
un spatiu bine delimitat.
Dar am crescut mare.

Odata demult,
credeam ca adevarata mea casa
este un loc in timp,
si nu in spatiu.
Dar am crescut mare.

Odata demult
credeam ca intrega lume
este adevarata mea casa.
Dar am crescut mare.

Si uite asa am aflat
ca adevarata mea casa
se afla ascunsa in inima mea,
care e in Inima tuturor lucrurilor.

Friday, 13 May 2016

Pictorial

Vartej sau taifun,
o conexiune
intre mai multi neuroni
va declansa
o furtuna in creierul mic
sau in Creierul Mare,
fara de care
nici o culoare
nu doare.

La mare.

Monday, 9 May 2016

Scrisoare pentru M.

Intentiile lui sunt bune. Chiar daca nu stie cum sa le exprime in cuvintele tale. Pentru ca acelasi cuvant are un sens diferit pentru fiecare. In plus, fiecare revelatie interioara este personala. Poate fi traita doar, nu si explicata in cuvinte. Iti poate arata ce a facut. Dar asta nu garanteaza ca si tu vei trece  prin aceleasi etape. Fiecare revelatie interioara, desi asemanatoare, este unica si personala. El vrea sa te bucuri si tu de trairile acestea deosebite. Asta e intentia din spatele fiecarei discutii. Nu analiza discutia. Observa intentia din spatele actiunii si bucura-te de locul pe care il ocupi in viata lui. Esti importanta. Vrea sa imparta cu tine fiecare succes, mic sau mare. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa manifesti in continuare iubirea si frumusetea. Aminteste-ti asta mereu, de fiecare data cand iti vorbeste. Vezi intentia din spatele vorbelor, vezi iubirea din spatele intentiei. Si manifesta iubirea si tu. Cine si-ar indrepta atentia asupra diferentelor care deranjeaza, cand poate simti si aprecia iubirea. Tii minte ce am zis. Intre a fi fericita, si a fi nefericita, toti stim ce ai alege. Cu totii vrem sa fim fericiti si impliniti. Nimeni nu ar alege suferinta. Raspunde iubirii cu iubire. Devino frumusete! Devino Iubire!  Si e suficient. Problemele din cuplu vor disparea asa cum intunericul dispare chiar si la lumina unui bat de chibrit.

Si in incheiere un ultim sfat: accepta sfaturile tuturor, dar fa ceea ce alegi tu sa faci.

Saturday, 7 May 2016

Thursday, 5 May 2016

Dialectica

Eu sunt centru acestui Univers
care a fost creat doar pentru mine,
dar si tu esti centrul altui Univers
care a fost creat special pentru tine.
Noi suntem lumi,
noi suntem cercuri,
noi suntem sfere.
Ne imbaiem in lumina
Big Bangului original,
noi suntem stele,
noi suntem Zei,
Noi suntem Ei.
Dar Eu sau Tu, sau El, sau Ea
Dispare tot asa
in zare,
o pata de culoare
atinsa de un curcubeu.
Deci cine sunt Eu?

Tuesday, 3 May 2016

Absorbit in ceata mintii

Dar oare de ce
suntem permanent
cufundati in
aceasta zilnica
mediocritate,
aceasta eterna
"sa moara si capra vecinului",
in loc sa ne aliniem actiunile
la modul de viata ideal
pe care ni l-am dori
aici si acum?
Iti spun,
nu este vorba
de acest trup de carne,
ne putem schimba viata
cat ai bate din palme.
Dar cum?
Iti explic acum,
ii spuse ursul vulpii si cerbului.

Sunday, 1 May 2016

Alegorie

M-am intalnit cu Zmeul,
mi-a zis ca Muma Padurii
e sanatoasa,
I-au trecut durerile de sale,
de jale
ca Fat Frumos a plecat
calare,undeva departe,
de Pasti,
mi se planse dumnealui,
tata Zmeului,
cum ca ficiorul
se plictiseste de moarte,
iar Moartea
e plecata si ea,
sa vada un ocean
si un uragan.
Cam incalcite
sunt povestile noastre
cu pene albastre
in ziua de azi.

Ambivalente si dupa-amiezi

Sunt Centrul,
Focul care sustine creatia,
Sunt simultan in o mie de lumi,
o mie de luni
am asteptat sa vii,
sa-mi scrii,
Dar timpul a incetat
sa mai existe.
iar eu
ascult sunetul celor din jur
si-mi spun
ca Soarele va rasari
in 3 ore, 5 minute
si 23 de secunde.
Unde se ascunde
Inima mea?