Jocul cu focul

Sunt melancolic acum. Imi lipseste o stare anume, originara, in care inca eram conectat la intreaga materie, si ii simteam viata pulsand prin fiecare graunte de nisip sau picatura de ploaie. Era o energie anume, la nivel subatomic, care aparea si disparea in miimi de secunda. Si nu ma refer la picaturile de ploaie care imi canta chiar acum ritmic si sacadat pe acoperisul de tabla, ci la un fel de emotie care te arunca in inima tuturor lucrurilor, animate si inanimate. Imi caut vorbele pentru a explica mai bine, dar nu le gasesc. Stiu, mi s-a spus de atatea ori ca revelatiile interioare sunt cel mai adesea personale, dar uneori chiar ma doare aceasta separare dintre mine si ceilalti. As vrea ca si ei sa poata vedea ca poti sa fii inspirat, ca poti sa iti traiesti viata pe care o meriti, asa cum o planifici, fericit si implinit. Dar inca nu am aflat cum pot sa exprim asta, in asa fel incat si tu sa poti vedea prin ochii mei. Stiu sa o fac doar intr-un singur fel, prin exemplul personal. Stai aproape. Si vezi ce se petrece.